Soc! Absolvent al Facultãþii de Arhitecturã, chinezul Dai Haifei, în vârstã de 24 de ani, si-a construit o casã mobilã sub formã de ou, fiindcã nu are bani ca sã poatã sta cu chirie în Beijing. Dai Haifei este un tânãr absolvent al Universitãtii din Hunan si s-a angajat la o companie de design arhitectural din Beijing. Dai are o canapea extensibilã în “ou” (foto: afp) ![]() Preturile chiriilor în capitala chinezã fiind foarte mari pentru buzunarul sãu, Dai a gãsit solutia ingenioasã de a-si construi o casã mobilã sub formã de ou. Ca materiale de constructie, el a folosit bambus, pungi cu seminte de iarbã, pãmânt si rumegus. Chinezul îsi instaleazã “oul” în parcãri (foto: afp) ![]() În interiorul "oului", tânãrul are o canapea extensibilã usoarã, pentru ca sã poatã sã-si care casa în spate, precum melcul. Când merge la serviciu, Dai Haifei îsi pune "coliba pe roti" în parcarea din apropierea imobilului în care functioneazã compania. Tânãrul mentine o curãtenie exemplarã în casa pe roti (foto: afp) ![]() Tânãrul spune cã pãrintilor lui i-ar fi trebuit vreo 200-300 de ani sã economiseascã bani pentru a-i putea construi o casã în Beijing. |
myo
marți, 8 februarie 2011
Casa pe roti
Date: Wednesday, December 8, 2010, 1:20 AM
Societatea de ieri... si de azi...
| Inscriptie din Sevilla, " PLAZA DE ESPAÑA" |
Societatea este astfel:
Cel sarac munceste
Cel bogat il exploateaza
Militarul ii apara pe amandoi
Contribuabilul plateste pentru toti trei
Vagabondul se odihneste pentru toti patru
Betivul bea pentru toti cinci
Bancherul ii excrocheaza pe toti sase
Avocatul ii insala pe toti sapte
Doctorul ii omoara pe toti opt
Cioclul ii ingroapa pe toti noua
Politicianul traieste de pe urma tuturor celor zece...
IUBITI...
La 92 de ani
Radu Beligan: Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam sa o facem la clasa I
Radu Beligan: Daca viata este o calatorie scurta, trebuie sa incercam sa o facem la clasa I
|
luni, 7 februarie 2011
Micul suflet
Micul Suflet
dupa Neale Donald Walsch - The Little Soul and The Sun
Odata ca niciodata, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:
- Stiu cine sunt!
Si Dumnezeu a raspuns:
- Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Micul suflet a strigat :
- Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
- Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; Tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
- Uau !, spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
- Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
- Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu.
- Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
- Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
- Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
- Asa deci ?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
- Ar fi totusi un lucru.
- Ce? intreba Sufletelul.
- Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
- Adica ?, intraba confuz, Micul Suflet.
- Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina?
- Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie.
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :
- Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
- Ce este intunericul ?, intreba Micul Suflet.
- Este ceea ce tu nu esti.
- Imi va fi frica de intuneric ?, intreba Micul Suflet.
- Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric .
- Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective :
- Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special.
- Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet.
- Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca "special" nu inseamna "mai bun". Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special.
- Minunat !, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
- Si poti sa incepi lucrul acesta, chiar acum! ,ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :
- In ce mod iti doresti tu sa fii special ?
- Nu inteleg. raspunse Micul Suflet.
- Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :
- Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
- Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
- Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti?
- O, da! e foarte special.
- Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator.
- Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
- Ce anume ar trebui sa stiu ?, ofta Micul Suflet.
- Nu ai pe cine sa ierti.
- Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
- Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi.
- Atunci pe cine ai putea ierta ?, intreba Dumnezeu.
- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.
Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
- Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
- Da ?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum?
- Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
- Poti face tu acest lucru ?
- Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta.
- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine - care esti atat de usor, incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului - sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?
Micul Suflet fu suprins de raspuns.
- Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot.
Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat.
Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi cel rau de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta.
- Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat.
- Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba :
- Ai avut dreptate inainte, sa stii.
- La ce te referi ?
- Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.
- Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!
Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
- Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine.
- Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri.
Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:
- Ce pot sa fac pentru tine ?
Sufletul cel Prietenos raspunse:
- Atunci cand te voi lovi si te voi izbi. in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.
- Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.
- Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.
- Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar - sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat.
Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.
Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui - chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete - dar mai ales daca ii aducea tristete - Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu:
- Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri.

vineri, 28 ianuarie 2011
Glanda pineala - Bashar
In creierul vostru fizic, exista un punct nodal, o nodula la care va referiti ca si “glanda pineala”. Aceasta e, in multe feluri, reprezentata cu acuratete de catre societatea voastra, de catre cei care au realizat asta si au denumit-o eufemistic, “resedinta/tronul sufletului”. Ceea ce inseamna asta e ca glanda pineala e interfata. Este interfata neurologica, neurochimica care permite traducerea informatiei de o vibratie superioara in creier in asemenea maniera incat mintea fizica are atunci acces la ea si o poate folosi pentru a crea o experienta fizica. Cum functioneza asta? Va voi spune, multumesc. Ideea e ca glanda pineala creaza anumiti trasmitatori neurochimici. Principali intre ei sunt ceea ce numiti: dimetiltriptamină, serotonina, melatonina. Dimetiltriptamina este cea principala. Este acordata/conectata vibrational pentru a primi frecvente vibrationale superioare. Cand acele frecvente vibrationale sunt – sa spunem – directionate catre creier, de catre mintea superioara, directionate in interiorul creierului, Glanda Pineala regleaza cantitatea de dimetiltriptamină – ceea ce in societatea voastra ati denumit euphemistic DMT si este produsa in mod natural in creier – potrivita pentru receptarea acelei informatii si cantitatea potrivita pentru focalizarea mintii fizice in realitatea fizica. Deci haideti sa clarificam ce se petrece aici. Glanda pineala regleaza aceasta molecula si vibratia ei pentru a determina exact cum si in ce grad esti sau nu esti concentrat / focalizat in realitatea fizica sau non-fizica. E paznicul portii. E egalizatorul / moderatorul. E e butonul de reglaj pentru cat de mult esti focalizat in realitatea fizica sau non-fizica. Deci, primul nivel de receptie este ca aceasta substanta – dimetiltriptamina – primeste vibratia informatiei superioare. Apoi, cand si unde e necesar, de asemenea, traduce aceasta energie vibrationala in alti transmitatori neurochimici, cum sunt serotonina, melatonina. Acestia, impreuna cu dimetiltriptamina, intr-un sens, descarca / rastoarna acesti neurotransmitatori in lichidul cefalorahidian, in fluxul sangvin, in celulele creierului, in celulele corpului, in asemenea maniera incat sa stabileasca sablonul/modelul – neurochimic si apoi neuroelectric – care sa reprezinte ideea acelei informatii in forma neurochimica, neouroelectrica. Odata ce a fost tradusa de acesti neurotransmitatori chimici intr-o forma neuroelectrica si chimica, mintea fizica are acces la acea informatie. Astfel, mintea fizica primeste acea experienta ca pe experienta inspiratiei, imaginatiei, tiparelor de gandire etc. De asemenea, ia aceea informatie si o aplica in orice forma a mai aplicat asemenea informatie si inainte relativ la tiparele cristalizate sau solidificate ale acelei informatii. Aceste cristalizari, solidificari ale tiparelor de informatie pe care mintea fizica le-a primit inainte, despre care a decis ca sunt potrivite sau pertinente sau relevante pentru ea, sunt numite sisteme de gandire / credinte si definitii. Deci ideea de sisteme de gandire cristalizate va afecta, de asemenea, aplicabilitatea capacitatii tale de a downloada acea informatie.
Pentru ca vei trece / filtra intotdeauna acea informatie - dupa ce a fost tradusa din energie de frecventa inalta in tipare neuro-chimice si neuro-electrice – vei trece / filtra intotdeauna acea informatie prin sistemele de gandire cristalizate ce au fost stabilite in interiorul constructiei artifiale a “personalitatii”, iar acele sisteme de gandire vor regla la randul lor gradul in care ai cuadevarat capacitatea de a accesa acea informatie de frecventa superioara; mai mult sau mai putin in functie de natura credintei/convingerii/parerii ce s-a cristalizat in interiorul constructiei personalitatii din mintea fizica. De aceea e atat de important sa va permiteti voua insiva sa va clarificati sistemele de gandire, sa clarificati felul cum definiti lucrurile in experienta voastra din realitatea fizica. Deoarece daca aveti anumite tipuri de sisteme de gandire ce ingradesc, in acest sens sunt conditionale, negative - vorbind din punct de vedere mecanic - va pot limita capacitatea de a percepe cu adevarat energia de frecventa inalta ce este download-ata de la mintea superioara. Si astfel poate face sa para ca sunteti incapabili de a primi indrumarea necesara ca sa va puteti misca prin viata intr-un mod lipsit de efort, intr-un mod creativ, plin de iubire, de entuziasm si de bucurie. Deci, prima etapa, intotdeauna – tocmai pentru ca sunteti ascunsi / instalati in personalitatea fizica in experienta realitatii fizice – este sa aveti intotdeauna in vedere care va sunt credintele / convingerile si definitiile despre viata ca sa fiti siguri ca sunteti aliniati cu ceea ce preferati sa credeti si nu in contradictie cu ceea ce preferati, ca sa fiti siguri ca aceste credinte sunt aliniate cu vibratia voastra naturala care este, in realitate, mult mai aproape de frecventa superioara despre care vorbim. Astfel, permiteti-va sa primiti acea informatie intr-o forma mai clara si – sa spunem – mai aproape de original. Ideea este ca aceasta capacitate poate fi amplificata si in alte feluri. Pe langa clarificarea sistemelor de gandire pentru a va creste sensibilitatea fata de energii de frecvente inalte si astfel sa primiti acele transmisii mai aproape de forma lor naturala, mai puteti – inca o data – face anumite tipuri de exercitii tip “fisa de invoire” ce valorifica faptul ca aveti aceasta interfata pineala in creier. Deci, in timp ce lucrati asupra sistemelor de gandire - nu in loc de asta, ci in completare! – puteti lucra si direct cu glanda pineala pentru a-i permite sa produca cantitatea potrivita de dimetiltriptamină, serotonina si melatonina ce va fi reprezentativa pentru tipul de sabloane de transmisie neurochimice si neuroelectrice care vor fi reprezentative cu mai mare acuratete pentru o transmisie originala, astfel ca mintea fizica sa primeasca aceste transmisii fara sa le filtreze atat de mult. Un mod de a face asta este urmatorul: Cand mergeti la culcare, - din cauza ca ideea de DMT, melatonina si serotonina functioneza foarte puternic in timpul noptii, mai ales la ce voi numiti ora 3 a .m. – puteti, inainte de-a adormi, sa va concentrati asupra ideii de al treilea ochi – ceea ce numiti glanda pineala, al treilea ochi, metafizic vorbind – sa va permiteti sa va concentrati pe el, sa va permiteti sa simtiti ideea acelei substante neurochimice fiind produsa de glanda pineala – egalizatorul -. Permiteti-va sa vedeti acea glanda micuta sau s-o simtiti sau s-o auziti – in orice fel functioneza pentru fiecare – relaxandu-se si producand, producand cantitatea potrivita din acesti transmitatori neurochimici care vor permite mai multa claritate in deschiderea ferestrelor interdimensionale, ca sa puteti percepe cu mai multa puritate energia de frecventa inalta ce este download-ata incontinuu de la mintea voastra superioara. Astfel, concentrandu-va pe asta si permitandu-i sa produca cantitatea potrivita necesara pentru claritate si echilibru intre realitatile fizice si non-fizice pe care le experimentati, puteti, incetul cu incetul, mai incet sau mai repede – in orice ritm e potrivit pentru fiecare – sa incepeti sa simtiti din ce in ce mai multa inspiratie venind, din ce in ce mai multa imaginatie functionand, din ce in ce mai multa deschidere pentru viziunea voastra interioara, cu claritate, cu lumina, cu stralucire, cu culoare. Astfel puteti incepe sa lucrati mult mai lin in uniune, intr-o relatie cu mintea voastra superioara. Acum, tineti minte, nu e doar ideea ca mintea superioara concepe, creierul primeste/receptioneaza si mintea fizica percepe. Dar, intelegand asta7 Dati-ne voie sa intarim inca o data efectele secundare, intelegerea completa pentru ceea ce inseamna asta. Deoarece stim ca in societatea voastra v-ati antrenat sa ganditi ca trebuie sa va ganditi/rationalizati drumul prin toate, ca trebuie sa aveti controlul, ca mintea fizica trebuie sa aiba in permanenta controlul asupra lucrurilor ca sa le poata face sa se intample, am vrea sa va reamintim inca o data, in legatura cu ceea ce spunem acum pentru a intari aceasta idee a mintii superioare - cea care concepe; Nu mintea fizica – ca nu e nici macar vorba sa lasati mintea superioara sa fie cea care concepe in loc de mintea fizica. Trebuie sa intelegeti ca mintea fizica de fapt nu e proiectata sa fie cea care concepe. Nu poate face asta! Si de asta, de atatea ori va treziti bagati in atatea probleme, atunci cand mintea fizica crede ca trebuie sa fie ea cea care conduce spectacolul si ca trebuie sa fie ea sigura ca fiecare detaliu e exact acolo unde crede ea ca trebuie sa fie pentru ca ceva sa se poata intampla. Mintea fizica nu e proiectata – NU E CAPABILA – sa faca asta! Asa ca incetati sa mai incercati. E obositor. E istovitor. Iar motivul e pentru ca nu este proiectata sa faca ea asta. Mintea fizica nu e proiectata sa stie CUM SE VA INTAMPLA ceva. Mintea fizica e proiectata sa stie CUM SE INTAMPLA ceva sau CUM S-A INTAMPLAT. 5 Mintea fizica nu e proiectata sa stie CUM SE VA INTAMPLA ceva. Mintea superioara e proiectata sa stie CUM SE VA INTAMPLA ceva. Ganditi-va la analogia cu un varf de munte si o vale. Mintea fizica e in vale, mergand pe drum. Nu poate vedea dupa cotitura urmatoare. Nu poate vedea dincolo de urmatorul lant de munti. Insa mintea superioara poate. Deci permiteti Mintii Superioare sa va fie ghidul si aveti incredere in ea si incetati sa tot incercati sa-i faceti treaba in locul ei; lasati-o sa-si faca treaba si lasati-o sa va transmita, prin intermediul creierului, indrumarea pe care v-o poate da. Atunci va poate dirija pe poteca potrivita. Asta va va permite sa stiti – chiar daca mintea fizica nu poate vedea pe moment unde se indreapta sau sa stie cum va ajunge acolo – ca va ajunge acolo pentru ca are indrumarea propriului ei sine superior! Am asemanat asta si cu analogia unui periscop ce se scufunda in apa. Mintea superioara e deasupra apei si poate vedea clar pana la orizont, in timp ce mintea fizica e sub apa unde lucrurile sunt putin cam neclare. Si astfel, ai putea sa nu stii ca in fata e un obstacol. Insa mintea superioara intelege curentii, se poate uita prin apa in jos si vede pe unde sunt toate capcanele. Si chiar daca ar putea parea pentru mintea fizica ca merge pe o ruta intortocheata, mintea fizica iti spune ca aceia, de fapt, e cea mai buna ruta, ca sa nu te lovesti de stanci . Mintea fizica ar putea fi nerabdatoare si gandi: “A, nu, nu, eu vreau s-ajung acolo mai repede. Vreau s-o iau pe-aici. “ In timp ce mintea superioara ii spune: “Dar daca o iei pe-acolo, de fapt iti va lua mai mult sa ajungi unde vrei s-ajungi pentru ca eu iti spun ca nu asta e drumul cel mai bun pentru tine.” In primul si primul rand , ideea e sa va relaxati sistemele de gandire din interiorul constructiei personalitatii care fac sa para ca mintea fizica e cea de la care “se asteapta sa fie responsabila / la conducere” pentru ca nu-i asa. Treaba mintii fizice e sa se relaxeze si sa se bucure de experienta, sa se bucure de calatorie; si sa lase mintea superioara sa fie ghidul. Asa sta treaba. Puteti face asta intr-un mod mai eficace daca intrati in legatura cu credintele / conceptele pe care le aveti si le clarificati, daca faceti lucruri care se concetreaza pe permisiunea ca mecanismul din interiorul creierului sa aiba un sablon mult mai clar pozitionat. Astfel, veti traduce informatia de sus cu mai multa acuratete si claritate daca va bazati si aveti incredere in capacitatea mintii superioare de a sti unde mergeti, cum veti ajunge acolo si care e calea cea mai buna pentru voi. Trebuie sa lucrati in armonie cu mintea superioara. Trebuie sa lucrati impreuna cu ea ca sa puteti fii cu-adevarat o persoana INTREAGA. Daca va folositi doar mintea fizica si tiparele de gandire ca sa credeti ca trebuie sa va aranjati viata ca aceasta sa functioneze, atunci de fapt functionati ca JUMATATE de persoana. Ideea e sa fiti o persoana INTREAGA si sa folositi toate nivelele de constiinta in aceasta experienta, in aceasta aventura pe care o numiti viata voastra in realitatea fizica. Si asa va functiona mult mai lin totul, va garantez. Nu pentru ca eu am spus asta, ci pur si simplu pentru ca asa e structurat Universul, pentru ca asa functioneza mecanismul. Aici nu vorbim de altceva decat de fizica. Profitati de natura structurii fizice a existentei. Noi asta va sugeram sa faceti ca sa va umpleti viata de mai multa bucurie. Din nou, cei care ar putea sa nu fie familiari cu cateva dintre aceste concepte, ar putea intreba CUM, cum stiu cand sunt ghidat de mintea superioara? O intrebare foarte simpla, cu un raspuns foarte simplu. Inca o data: vibratia adevaratului vostru sine, vibratia sinelui mintii superioare, e vibratia pe care mintea fizica si trupul fizic o traduc adesea ca entuziasm, bucurie, pasiune, iubire, creativitate. Deci cand apar in viata voastra imprejurari ce contin cea mai mare cantitate a acestor calitati, cand apar situatii in viata voastra ce contin cea mai mare cantitate a acestor sentimente, aceia este directia pe care TREBUIE sa mergeti. Vom discuta mai multe despre cealalta latura a ecuatiei: sa actionezi. Pentru ca, vedeti voi, intr-un sens, e un proces format din doua parti , doua etape. Ideea de download e foarte frumoasa, dar daca nu actionezi in directia inspiratiei, daca nu actionezi si nu pui in aplicare imaginatia, viziunea, visul, atunci iti scut-circuitezi manifestarea. Pentru ca ideea e foarte asemanatoare cu apa sau electricitatea. Energia trebuie sa curga prin tine si sa fie aplicata in realitatea ta pentru ca download-ul sa continue. Daca nu pui in aplicare energia, informatia, atunci ramane pur si simplu in tine si se aduna si se aduna si se aduna, neducandu-se nicaieri. Iar daca nu face altceva decat sa se adune in tine, pentru ce sa primesti mai multa informatie daca tot nu faci nimic cu ea?
Bashar
luni, 24 ianuarie 2011
Miracolul schimbarii
A trecut si ziua UNIRII...sau nu? Simtiti miracolul continuarii UNIRII?.
Cuvinte simple, nerostite pana acum, au tasnit din adancul sufletelor. Le auziti?
Cuvinte simple, nerostite pana acum, au tasnit din adancul sufletelor. Le auziti?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)